English Language version can be read on The World Reporter – NATO Summit – a funeral and rebirth always postponed
Reuniunea anuală a membrilor Alianței Nord-Atlantice este programată a avea loc în perioada 20-21 mai 2012, țara gazdă fiind de această dată Statele Unite ale Americii. O reuniune aniversară am putea spune, Summit-ul NATO ajungând în acest an la ediția cu numărul 25 (un număr oficial primesc doar întâlnirile considerate tradiționale, nu și cele excepționale). Potrivit declarației Secretarului General al Alianței Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, reuniunea din acest an este, probabil, cea mai mare din istoria NATO, la lucrările Summit-ului urmând a fi prezenți lideri de stat și de guvern din cele 28 de state membre, dar și înalți reprezentanți din alte peste 30 de state ale lumii. Singura absență notabilă în acest cadru pare a fi președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Reuniunea capătă o importanță deosebită și prin faptul că este prima dată când se desfășoară în afara capitalei Statelor Unite, lucrările urmând a avea loc în oraşul natal al preşedintelui Obama – Chicago. Poziționat imediat după reuniunea G8 de la Camp David, Summit-ul NATO vine cu o agendă destul de complicată, mai ales pe fondul instabilității economice din Europa și a numeroaselor schimbări politice din ultimele șase luni (cea mai recentă fiind cea din urma alegerilor prezidențiale din Franța).
În cadrul Summit-ului NATO se va raporta cu privire la pașii făcuți pentru concretizarea deciziilor care au fost luate la Summit-ul de la Lisabona, în noiembrie 2010 (unde, ne amintim, s-au conturat politicile cheie de reformare a Alianţei şi reafirmarea legăturii transatlantice). Summit-ul NATO din acest an se va axa pe trei teme principale. 1. Dosarul Afghanistan și angajamentul clar al NATO de a sprijini autoritățile afghane pe perioada de tranziție până în 2014 și post-tranziție (după 2014). 2. Summit-ul NATO de la Chicago se va concentra și pe implementarea conceptului Smart Defence, în încercarea de a demonstra că Alianţa are capacitatea de a face faţă provocărilor din secolul 21. “Un alt obiectiv al Summitului de la Chicago este de a arăta ‘cum putem să facem faţă provocărilor economice de astăzi pentru a ne pregăti pentru provocările de securitate din viitor” a precizat Rasmussen. Deoarece după peste 6 decenii de existență, NATO poate privi cu mândrie spre trecutul său, dar pentru a-și justifica existența trebuie să vadă cu claritate ce provocări îi rezervă viitorul, cum le poate anticipa și gestiona cu precizie și rapiditate. 3. Al treilea obiectiv al reuniunii va fi întărirea parteneriatelor strategice și consolidarea reţelei partenerilor NATO din întreaga lume. Va exista cu siguranță o recunoaștere publică a efortului făcut de Macedonia în cadrul misiunii din Afghanistan, chiar dacă intrarea acesteia în NATO încă se mai amână, nefiind îndeplinite cerințele convenite în cadrul Summit-ului NATO de la București din 2008. În ceea ce privește participarea Ucrainei în cadrul Summit-ului de la Chicago, chiar la momentul în care liderii europeni își anulau participarea la Summit-ul de la Yalta, ambasadorul US la NATO, Ivo Daadler a menționat în cadrul unei conferințe de presă că: “Ucraina este un membru valoros al Forţei Internaţionale de Asistenţă de Securitate din Afganistan. Şi toţi membrii care contribuie cu trupe, şi, prin urmare, sunt membri ai operaţiunii ISAF, sunt invitaţi la Chicago. De aceea, dl Ianukovici ar putea fi prezent la Chicago. Nu este de competența noastră să ne pronunțăm cu privire la problemele politice actuale, care sunt în curs de desfăşurare în interiorul Ucrainei”. De altfel, lipsa Israelului din cadrul invitaților la Summit a fost justificată tot pe acest considerent – Israelul nu a participat cu trupe in cadrul ISAF – și nu pentru că ar fi fost exercitate presiuni din partea Turciei în acest sens. Desigur, de pe agenda discuțiilor nu vor lipsi subiecte precum criza economică și impactul acesteia asupra bugetelor destinate apărării, urmările Primăverii Arabe, războiul civil din Libia și situația din Siria, dar și planul de a diminua tensiunile și a menține securitatea unor zone cheie cum ar fi Strâmtoarea Ormuz.
Privitor la operațiunile din Afghanistan, conform declarațiilor Reprezentantului Permanent al US la NATO, Ambasadorul Ivo Daadler, prin înțelegerea bilaterală semnată între Statele Unite și Afghanistan*, America se angajează să acorde suport post-tranziție și după 2014, și speră că va reuși să-i convingă și pe ceilalți 28 de membri ai Alianței să participe la acest efort. În același registru putem nota și declarația Secretarului de Stat Hilary Clinton, care la finalul unei reuniuni cu Secretarul Apărării, Leon Panetta pe tema Afghanistan, concluziona: “În primul rând, am fost de acord cu privire la următoarea fază de tranziţie și îndeplinirea obiectivele noastre asumate până în 2014. În al doilea rând, suntem gata să definim cum vedem relaţia de durată dintre NATO și Afganistan după 2014. Şi în al treilea rând, suntem pregătiţi să conlucrăm cu afganii pentru a ne asigura că strategia afgană de securitate va intra în vigoare și va fi implementată în întregime. NATO este o alianță unită în spatele tuturor acestor obiective, astfel încât ne aşteptăm la un summit foarte productiv, în Chicago”. Cu toate acestea, nu puține sunt vocile (chiar din rândul membrilor Alianței) care consideră că gestionarea conflictului din Afganistan ridică un mare semn de întrebare asupra capacității NATO (și implicit a liderului acesteia – US) de a valorifica resursele membrilor săi pentru realizarea unui scop comun. La rândul lor, observatorii americani își îndreaptă frecvent criticile asupra aliaţiilor europeni ai NATO pentru nerespectarea angajamentele lor în Afganistan, cu toate că multe din aceste angajamente au fost astfel formulate încât prin ele însele au generat limitarea implicării și posibilitatea nerespectării acordurilor convenite.
Dacă NATO își propune să supravieţuirea ca o alianţă, atunci eforturile membrilor săi trebuie să reflecte consensul politic şi strategic. Statele Unite ale Americii, ca lider de facto în cadrul Alianţei, ar trebui mai degrabă să încurajeze decât să împiedice acest proces. Lipsa de voinţă politică, lipsa de participare la operaţiunile aliate justificată de lipsa bugetelor pentru apărare – merită critica din partea partenerului american – dar în același timp ele reflectă o lipsă fundamentală de scop comun și de concepere unitară a obiectivelor. Eforturile americane de a influenţa NATO în procesul de luare a deciziilor a favorizat crearea unei opinii conform căreia US “iau decizia, acționează și își impun propriile interese”, iar în procesul de luare a deciziilor opiniile celorlalți membri sunt pur consultative, ceea ce a stârnit întrebări legate de scopul Alianţei. Andrew Dorman (Chatman House) remarcă pe bună dreptate că în cadrul reuniunii de la Chicago “cei 28 de membri ai NATO au multe aspecte asupra cărora trebuie să se pună de acord. În primul rând, implicarea Alianţei în războaie, de la Libia către Afganistan sau invers, şi în războaie potenţiale în Siria și Iran, a generat diferite grade de angajament de la membrii săi şi diferenţe de vedere asupra strategiilor geopolitice ale NATO. Sau formulând întrebarea franc: este o alianță care se concentrează doar pe continentul european sau una care se concentrează pe probleme de securitate mai largi ale membrilor săi, pe potențiale amenințări la nivel mondial ? Cum se definesc aceste amenințări ?” În al doilea rând, potrivit expertului britanic, “rămâne în discuție cum va evolua relaţia NATO cu Rusia în contextul tensionării cauzate de amplasarea elementelor scutului anti-rachetă şi problema spinoasă asociată extinderii în continuare a Alianței prin includerea mai multor state din fosta Uniune Sovietică (Georgia, Ucraina)”. Criticii acerbi ai trendului atlantist consideră că agenda summitului vizează însăşi stâlpii de rezistenţă a organizaţiei, în condiţiile unui vizibil eșec în Iraq și a unei Libii din ce în ce mai instabile, a situației de-a dreptul dezastruoase din Siria și a incapacității comunității internaționale de a găsi o soluție de compromis în cazul dosarului nuclear al Iranului, a crizei financiare generale, ale anului electoral american (disputa acerbă republicani – democraţi pe teme de politică externă) şi ale “reorientării” strategico-militare și economice a Americii, dinspre Europa către zona Asia-Pacific. Desigur, ne-am obișnuit deja în ultimii douăzeci de ani ca în pragul oricărui Summit NATO o serie întreagă de experți, jurnaliști, lideri de opinie nu doar să pună în discuție anumite aspecte, ci chiar să cânte prohodul Alianței Nord-Atlantice. Cum tot de obișnuit țin și briefing-urile de presă ale oficialilor NATO în cadrul Summit-urilor și după, care susțin că în ciuda tuturor adversităților, Alianța continuă să supraviețuiască (chiar dacă promisa reinventare a acesteia e mai degrabă teoretică). Întrebarea care se pune este: până când ?
Din acest mozaic nu puteau lipsi obișnuitele proteste anunțate deja de către inițiatorii mișcării Ocuppy Wall Street, dar și de alte numeroase organizații anti-globalizare și pentru drepturile omului. Astfel că organizatorii au decis un plan de măsuri excepționale de securitate, în urma cărora Chicago va deveni un oraș asediat mai degrabă de către propriile forțe de ordine decât de protestatari. S-a discutat chiar de instituirea unei restricții a zborurilor deasupra orașului pe timpul desfășurării evenimentului (catalogat de altfel de Departamentul de Securitate Internă/DHS ca unul ce necesită măsuri excepționale de securitate). Mai mult, în febra pregătirilor, primarul orașului Chicago, fostul consilier prezidențial Rahm Emanuel a propus și adoptat o serie de măsuri menite a evita posibilele proteste, măsuri însă care vor putea fi luate de autorități și după încheierea lucrărilor Summit-ului. Voi enumera aici doar instalarea de camere de supraveghere în numeroase locuri ale orașului, restricționarea anumitor activități publice, înregistrarea oricărui semn sau banner ce este destinat a fi purtat de mai mult de o persoană, restricționarea paradelor și marșurilor publice, dreptul de a coordona forțele de intervenție (altele decât cele care aparțin Departamentului de Poliție din Chicago). Aceste ordonanțe au atras deja o serie de proteste ale Amnesty International și Ocuppy Chicago, a căror reprezentanți consideră că evenimentul este folosit pentru reducerea abuzivă a libertăților și drepturilor omului.
*La 1 mai 2012, preşedintele Barack Obama şi preşedintele Karzai au semnat Acordul de parteneriat strategic durabil între Statele Unite ale Americii și Republica Islamică Afganistan.
Full agenda of Chicago Summit can be seen here.
According to the sources Taliban attacked around 6:00 local time in Jalalbad, the capital city of Afghanistan’s eastern province of Nangarhar, Sunday morning. Eye witnesses told that they have heard explosions and firing to heavy weapons. Initially, the number of victims reported was 3 Afghan soldiers and several wounded. Taliban have owned the attack and claimed they attack on the compound of the base harm the U.S forces. It is remembering that, in Winter, Taliban enhanced the attacks on security forces in past years as they have jackets and ‘Chaders’ ( A piece of cloth to wear to save the body from winter cold) to hide the weapons. In Afghanistan Winter season is called the “Taliban Season”. 11 years after they were hounded across the border into Pakistan and were ready to surrender, Taliban insurgents have regrouped and became a formidable force once more.
Power&Politics World 