Category Archives: Romanian articles

Interese comune, dar prioritati diferite si optimism moderat/resetat

RUSSIA-US-PUTIN-OBAMAInterese comune, dar prioritati diferite si optimism moderat pare sa fie atributul evenimentelor aflate în topul agendei internationale a acestei saptamani. Mai exact, e vorba de vizita presedintelui USA, Barack Obama, la Moscova (6 – 8 iulie) si lucrarile Summitului G8 (8 – 12 iulie, L’Aquila, Italia).  Pregatita pana la nivel de detaliu, prima vizita oficiala a presedintelui Obama în Rusia a continuat eforturile de „resetare” a relatiilor bilaterale dintre cele doua puteri. La Moscova, Obama a avut convorbiri cu presedintele Dmitri Medvedev si premierul Vladimir Putin, cu reprezentanti ai mediului de afaceri, ai institutiilor neguvernamentale, dar si cu fostul lider Mihail Gorbaciov. Tonul declaratiilor – optimism moderat/resetat. Obiectivul principal al discutiilor a vizat reducerea arsenalelor nucleare si stabilirea bazelor pentru un nou acord, pana în decembrie cand expira tratatul START 1. Cei doi preşedinţi au semnat acordul preliminar pentru noul tratat. Acesta ar stipula reducerea focoaselor nucleare sub plafonul actual (între 1500 si 1650 de unitati); însa ramane deschisa problema spinoasa a amplasarii Scutului antiracheta al SUA in Europa, subiect asupra caruia Rusia pare decisa (cel putin prin vocea premierului Putin) sa nu faca nici un compromis. Pe agenda convorbirilor s-au aflat si alte subiecte-cheie ale relatiilor bilaterale si internationale, respectiv criza economica, conflictul din Afghanistan, amenintarile nucleare ale Coreei de Nord si Iranului. Însa stabilirea unei relatii pragmatice de cooperare US – Rusia nu pare sa dea rezultatele scontate deoarece, desi ambele parti vorbesc aceeasi limba a intereselor comune (neproliferarea nucleara, lupta contra terorismului, crimei organizate si drogurilor, depasirea crizei economice etc.), prioritatile lor în politica externa sunt însa net diferite.  În plus, pretinsa logica a razboiului rece, de care partile se acuza reciproc (Vladimir Putin a facut-o la Forumul de la Davos, iar recent Obama a tintit aceeasi acuza catre premierul Putin), e în fapt fatada în spatele careia stau reconfigurarea sferelor de influenta si interesele economice pe care cele doua puteri le vizeaza separat. Mai mult, chiar daca perceptia rusilor asupra Americii s-a îmbunatatit substantial dupa alegerea lui Obama (de la 23 la 46%, conform Vitsiom), premierul rus Vladimir Putin are în continuare un rol central si determinant în politica Rusiei, încrederea si popularitatea sa mentinandu-se chiar în conditiile crizei. Astfel ca declaratia presedintelui Obama ar putea fi perceputa drept o încercare fatisa de divizare a puterii bicefale a Moscovei. Si o strategie riscanta pentru Washington, raspunsul cu diplomatica ironie a premierului rus („Stau ferm pe ambele picioare si privesc spre viitor”) fiind edificator. Prefatat de ample proteste (desi Italia a suspendat temporar Acordul Schengen tocmai pentru a preveni astfel de incidente), Summitul G8 (Canada, Franta, Germania, Italia, Japonia, Rusia, Anglia si USA) de la L’Aquila (capitala regiunii Abruzzo) va aborda criza economica globala, siguranta hranei, lupta împotriva schimbarilor climatice si comertul international. [more...]

Publicat in Top Business, nr. 773, 9 - 22 iulie 2009

“Continui sa cred ca putem construi o Romanie in care europenismul sa nu fie doar o «forma fara fond»” – afirmă Crin Antonescu, presedinte PNL

crin-antonescu- Domnule Crin Antonescu, aveti deja o experienta de 19 ani pe scena politica din Romania. Si pentru ca vorbim de saptamanalul “Top Business”, voi incepe acest interviu adresandu-va o intrebare pragmatica, specifica oamenilor de afaceri. Care sunt avantajele si dezavantajele persoanelor care au statutul de politician de/in Romania ?

Crin Antonescu: – Inteleg ca intrebarea se refera in general la oamenii politici si la realitatile din Romania, nu la mine … Voi incerca sa fiu la fel de pragmatic si concis.
Avantaje: unu – politicienii “deschid usi” intr-o masura incomparabil mai mare decat ceilalti cetateni; doi – un politician are sansa unor salturi spectaculoase, justificate sau nu, in cariera, sansa de asemenea incomparabila cu a majoritatii cetatenilor, indiferent de profesie sau domeniu de cariera; trei – politicienii au avut sansa unui acces direct si imediat la resursele financiare, deci sansa de a se imbogati a fost net superioara majoritatii populatiei. Astea au fost percepute ca avantaje si urmarite in buna masura de cei care au optat pentru cariera politica. Iar, din pacate, generatia tanara nu a venit spre domeniul politic ca urmare a unor idealuri si credinte, ci strict pentru a obtine aceste avantaje.
Dezavantaje: unu – lipsa de credibilitate, pentru ca, desi nicaieri in lume politicienii nu sunt prea iubiti, in Romania ei nu sunt deloc respectati, ceea ce constituie un handicap important pentru un om politic; doi – sunt, intr-un fel si din vina lor, victime ale perceptiei publice despre ei insisi; ca sa simplificam, isi inchipuie fara temei ca sunt sau au devenit cineva, numai pentru ca, fara a-i respecta in fapt, lumea se comporta  reverentios cu ei; trei – au o sansa mai mica in ce priveste acel aspect pretios pentru fiecare om, adica viata privata, viata de familie.

- Extinzand putin spatiul de discutie, cum credeti ca e perceput pe plan extern statutul de om politic roman ?

CA: – Daca ne referim la perceptia externa, trebuie sa admitem ca politicienii romani au o conditie destul de fragila. Dar am vazut, ce-i drept de la distanta, ca si in acest context functioneaza vechea zicala “Omul sfinteste locul” si ca depinde de fiecare in parte cum este perceput, respectat, pretuit. Evident, in acest context nu putem face abstractie si de anumite conditionari care nu tin direct de capacitatile oamenilor politici. Ca presedinte al Romaniei, prim ministru sau ministru de externe (ma refer la aceste trei functii deoarece ele au cea mai mare vizibilitate in plan extern) poti fi un om cu adevarat exceptional, dar tot vor exista limitari care tin de pozitia tarii pe care o reprezinti, de importanta ei, de esicherul politic, de perceptia prin mass-media si de realitatea ei de perceptie. [more]

interview conducted by G. Ionita

Publicat în Top Business, no. 767 ( 28 mai – 3 iunie 2009)

Vitas – “Voice of the century” between skill of authentic art and mistikitsch vocation

Chronic of spectator

untitled-24Concert supported by Vitas in Bucharest generated a real avalanche of comments for or against russian artist called the “Voice of the century”. How can I find in neither of the both and generally I refrain from issuing judgments under the sway of emotions, I preferred to wait to tell my opinion. Unfortunately, some, quite numerous, of those who have opted for the concert at the Palace’ Hall, have reconsidered the true value the old adage: “at the praised tree does not go with the bag”. The first concert of a World Tour “Sleepless Nights” in over 50 countries, proved to be below expectations romanian public, even so really confused and devoid of genuine landmarks how is he now. Or maybe just for that reason. Instead of a top concert (and the famous artist had such concerts in many time), a concert worth as a European capital, Bucharest has received a cockteil weird flavored mistikitsch and many failures of organization. Although we should have to feel proud its presence in the concert of maestro Gheorghe Zamfir, in fact things were exact conversely, when performance of the two artists did not exceed the state of improvisation. I will not dwell on the concept of this type of show. Although questionable, in civilized conditions and without inserts and mystical – spiritual call, can be an elegant variety show. In fact, it obsolete has its charm and in many cases the new trend in art was based on that. Fact confirmed by the success with which the producer Sergey Pudovkin has managed to impose a such concept in the show-biz industry, in Russia and Asia.And that could no doubt to take to the public in Europe or America. Obviously with the performance conditions: organizers and promoting top. I mean at those aspects that have really left to be desired in Bucharest. Pudovkin association with Imperial Moldrom (company that, beyond the intention – otherwise admirable – to show the romanians to “Voice of the century”, and obviously hoping to gain a degree, certainly demonstrated that it has nothing to do with industry show – non inspired location, decor – a improvisation of fair, terrible technic sound), and partnership with Channel TVR 2, whose ratings fall somewhere between the minimum and zero seem totally devoid of logic. But not  if Vitas is only a “machine to made of money”. It is right, an extremely effective. And which or is very obedient – unlikely, or has very strong nerves. That was seen in the unsuitable conditions in that he performanced at Bucharest concert. Only the artist, no matter how remarkable it was, could not replace the lack of public respect from the organizers. Vitas tried as he may be professional to give everything he can give at this time. Certainly he is talented, and I refer here not only to the five octave. Just he play, yet, immature (deliberately or not) with a precious and divine gift. And do it with a stoicism worthy of a more noble cause. However, in its part, either he will cease to be just a commercial product packaged brilliant, and then will be unique and resplendent in the lights of the Royal Opera House or at the Scala in Milan, or will be an exceptional vocation missed, unnecessarily sacrifice on the consumerism altar of pop culture. This can be only  his own, however much it is assumed that due to its producer.
Well, it is possible that the producer Pudovkin to prepare a change of concept with the anniversary of 10 years since the launch of the artist. We hope to be a good one.
In what it concerns the romanian organizers, no explanation can compensate for lack of professionalism that they demonstrated. To enjoy healthy and pick up the money, and if is possible, without new recurrent attempts in art.

Published in Top Business Weeklypaper, nr. 757/19-25 march 2009