Monthly Archives: April 2012

Change of government to Bucharest

Government of Romania led by Mihai Razvan Ungureanu was dismissed. Ungureanu Government has not passed the censure motion initiated by the Opposition, who received 235 votes today in the plenary hall of the Palace of Parliament. There were only nine votes against the motion, the deputies of power party preferring to not go to the polls. Following this result, under Article 110 of the Constitution, the Government has lost the confidence of Parliament. Government led by MRUngureanu survived only 75 days in office and managed to make too little of what it proposed and what is expected of it. Is the shortest term of a prime minister in the last 20 years.

Note that in recent weeks, Liberal Democratic Party (in power) lost many MPs which have decided to go into opposition. Former Prime Minister and LDP leader Emil Boc said that “government dismissal is a victory of political transits from one party to another”. Asked if the current coalition will present at consultations at Cotroceni Palace with another proposal of Prime Minister, leader LDP Emil Boc said that “coalition no longer exists at this time”, accusing of betrayal to national minorities group in Parliament.

The International Monetary Fund delegation which is visiting in Romania has canceled official meetings until will be clarified the political situation. Romanian President Traian Basescu called on leaders of political parties for consultation about the nomination of a new Prime Minister. Honorary President of Social Democratic Party, ex-President Ion Iliescu said on Radio France International statement, that the motion′s victory is “the confirmation of a mess the current administration”. According with the National Liberal Party and opposition leader, Crin Antonescu: “President Traian Basescu should take into account the new reality of Romanian politics when deciding whom entrusted with the responsibility of a new government”.

One of opposition leader nominated to form new government

UPDATE: President Traian Basescu consultations with representatives of the

Victor Ponta, leader of Social Democratic Party

Liberal Democratic Party have took 5 minutes. Finally, LDP leader, Emil Boc said that the party has not made any proposal to Prime Minister. LDP leaders hope that by passing in opposition, the party will be able to recover on the perspective of parliamentary elections in November. Also 5 minutes were required the leaders of alliance Social Liberal Union to notify the President TB that they are ready to assume the country’s government, and the nomination for the chair of  prime minister is the leader of the Social Democratic Party, Victor Ponta. Social Liberal Union brings together the National Liberal, Social Democratic and Conservative Party. It is expected until the end of the day Romanian President to announce who will nominate to form new government.

UPDATE_2: Romanian President Traian Basescu nominated the leader of Social Democratic Party, Victor Ponta, as premier. The new prime minister has 10 days to form a new executiv cabinet that will be presented at the investiture in Parliament. Ponta said that he already has a list of potential ministers. Normally, the IMF representatives will continue their evaluation mission.

Advertisements

“Scutul anti-rachetă este pretextul preferat prin care Rusia își exprimă nemulțumirea privind restrângerea continuă a sferei sale de influență”

Secretele Sistemului continuă să ofere cititorilor săi informații cât mai “curate” și autentice, neinfluențate de interese politice sau de altă natură partinică asemeni celor pe care le gasiti in presa. In continuare, vă vom prezenta un interviu extrem de interesant acordat exclusiv pentru blogul Secretele Sistemului, de Gabriela Ioniță (jurnalist și analist de politică externă).

S.C.: – De câțiva ani, se vorbește tot mai mult de o răcire acută a relațiilor politice și diplomatice dintre România și Rusia. S-a vorbit chiar de un “război rece” între Moscova și București. Este așa cum se spune în presă ? Există o criză politică între cele 2 state ? 

G.I.: – Sunt două aspecte aici care trebuie tratate separat. În primul rând aș remarca faptul că pentru majoritatea publicațiilor generaliste din România, Rusia reprezintă un subiect demn de interes doar atunci când între oficialii de la București și Moscova au loc schimburi de “amabilități” rostite pe ton războinic și inchizitor. Poate tocmai din această cauză și impresia că între cele două părți un dialog normal este aproape imposibil. În al doilea rând, opțiunea pro-atlantistă a României nu avea cum să fie primită de Moscova cu urale și aplauze. Apoi chiar dacă URSS a dispărut de pe harta lumii, Federația Rusă a moștenit o serie importantă de dosare pe subiecte delicate (vorbim aici nu doar de România, ci și de Polonia sau Țările Nordice, Japonia, China) și pe care (din diverse motive) nu s-a grăbit să le soluționeze, ceea ce a generat nu doar continuarea climatului de neîncredere, ci și tensiuni mai mult sau mai puțin vizibile la nivel politic și diplomatic. Când acestora li s-au adăugat în cazul României și declarații belicoase în mod oficial, rezultatul nu putea fi decât o răcire accentuată a relațiilor bilaterale – diplomatic vorbind. Faptic – și practic – relațiile la nivel politic sunt înghețate. Inabilitatea politicienilor români de a utiliza diplomatic atuurile geopolitice ce ne-au revenit ca principal partener NATO în Estul Europei și aruncatul cu “bulgări declarativi” în ferestrele Kremlinului au determinat Rusia să ne răspundă (justificat sau nu !?) cu “Ba pe-a mătii”, apoi să ne ignore și să trateze direct cu partenerul de peste Ocean. Mi s-au adus în câteva rânduri “acuze” cum că aș avea convingeri filo-ruse. În mod eronat (intenționat ?), persoanele respective par a confunda un popor și cultura sa cu o conducere politică (vremelnică). În ce mă privește, diferența constă în faptul că înainte de a mă apuca de explicat conceptele despre politica Rusiei la modul arhicunoscut și utilizat la noi «Mama lor de bolșevici», eu întreb de ce nu avem față de Rusia o politică inteligentă din care să aibă și România de câștigat, nu doar partenerii noștri (care, în paranteză fie spus, chiar au o astfel de politică). Părerea mea este că ambele țări greșesc și au de pierdut dintr-o astfel de abordare cu declarații explozive și excese de testosteron.

S.C.: – Poate cel mai sensibil subiect militar dezbătut la ora actuală în Rusia și România, este cel legat de scutul anti-racheta de la Deveselu. Credeți că Rusia va permite ca acest scut să devină operațional în 2015 așa cum este plănuit? Si dacă da, care credeți că va fi mutarea strategică a Rusiei care să contracareze efectul acestui scut ? 

G.I.: – Cum am mai precizat și cu alte ocazii, Rusia a făcut o serie întreagă de concesii Occidentului în speranța că va fi tratată ca un partener egal. Lucru ce nu s-a întâmplat. Să ne amintim că în momentul în care discursul lui Vladimir Putin (la finele celui de-al doilea mandat) a devenit extrem de critic la adresa Occidentului, analiștii remarcau pe bună dreptate că liderul rus a început prin a fi deschis către Vest, pe parcurs a fost tot mai dezamăgit și a sfârșit prin a fi cinic. Astfel că se presupune nu lipsit de temei că revenirea sa la cârma Federației Ruse să însemne și o tensionare a relațiilor cu Vestul. Sau, mai exact, cu Statele Unite în principal. Scutul anti-rachetă (mai exact, elementele ce urmează a fi amplasate in România – Rusia, prin vocea lui Dmitri Rogozin a mentionat că nu este împotriva radarelor din Turcia de exemplu) este la acest moment (mai ales că iată există îndoieli că ar putea deveni operațional până în 2015) doar unul din pretextele – aș zice pretextul preferat – prin care Rusia își exprimă nemulțumirea privind restrângerea continuă a sferei sale de influență, fără a obține ceva în schimb. Rusia a revenit la masa decidenților importanți ai lumii, dar totuși toate concesiile făcute Occidentului nu i-au adus recunoașterea de mare putere globală. În ciuda resetării relației bilaterale, SUA au continuat să-și extindă sfera de influență spre granițele Rusiei direct sau prin intermediul Alianței Nord-Atlantice. Mai mult, deși inițial scutul era în totalitate american, ulterior (discret și fără a ține cont de negocierile din cadrul Consiliului NATO – Rusia), în timp ce ambasadorul Rusiei la NATO, domnul Rogozin devenea vedeta incontestabilă a declarațiilor incendiare din mass-media, scutul devenea la rândul său al NATO. A fost o mutare care a înlăturat răspunderea unilaterală a Americii, iar Rusia a fost trimisă să discute cu membrii Alianței NATO în privința scutului. Simplificând limbajul, e ca și cum tu, investitor majoritar, ți-ai trimite un partener de afaceri să discute cu membrii consiliului director. Rusia s-a văzut tratată ca o putere de mâna a doua când ea spera/dorea să fie partener egal, și mă îndoiesc că mai este dispusă la concesii în lipsa unor câștiguri concrete. Mai mult, între timp America a optat pentru zona Asia-Pacific ca prioritate a politicii sale multivectoriale. Desigur, asta nu înseamnă că nu mai suntem un partener strategic, ci că va trebui să învățăm să ne comportăm ca un partener strategic, să valorificăm avantajele care decurg de aici dar să construim și un anumit tip de politică și strategie ceva mai pragmatic. Și nu doar noi. Deși Transnistria e tot mai aproape de a deveni cu acte în regulă o enclavă rusească de tip Kaliningrad, Chișinăul e încă foarte departe de a-și fi conturat o strategie clară pe care să o urmeze. Bucureștiul poate sprijini Chișinăul în demersurile sale, dar nu poate interveni în politica unui stat suveran și independent, oricât de mult și-ar dori asta adepții curentului unionist. Care, părerea mea, e mai degrabă un instrument util în exacerbarea sentimentelor rusofonilor decât o opțiune viabilă în acest moment.

 S.C.: – Să ne mutăm puțin privirea asupra a ceea ce îndeobște este cunoscut ca fiind Dosarul Iranian. Se tot vorbește de programul nuclear iranian și intenția acestui stat să obțină arma nucleară. In opinia dvs, credeti ca Iranul vrea într-adevăr să obtina o arma nucleara în secret, sau scopul este doar unul civil așa cum declara guvernul de la Teheran, Iranul nefiind decat un alt Iraq cu arme de distrugere în masă inexistente ?

 G.I.: – În general, aceasta e viziunea simplificată, livrată maselor largi de public: Iranul este o entitate statală malefică…(text integral aici).

Putin si politica externa a Rusiei

O analiză ce reunește majoritatea aspectelor pe care le-am abordat în cadrul conferintei cu acelasi nume, organizată de ASAGRI.

Fie că ne place sau nu, istoricii care se vor apleca asupra cronicilor Federaţiei Ruse vor trebui să recunoască faptul că pe 31 decembrie 1999, prin demisia lui Boris Eltîn şi accederea lui Vladimir Putin la Kremlin – mai exact la cea mai înaltă funcţie în stat – s-a realizat un moment cheie în construcţia Rusiei post-sovietice. Alegerile prezidenţiale din martie 2000 nu au făcut decât să legitimize oficial ceea ce ulterior avea să se numească Era Putin. Actualul mandat al preşedintelui rus va începe pe 7 mai 2012 şi va dura până în 2018 şi, cel mai probabil, va fi ultimul.

“Lumea nu va mai fi niciodată aceeaşi cum o ştim. Se încheie jumătate de mileniu de dominaţie a unor state. Occidentul se află acum pe locul doi. Există toate şansele ca unul din centrele de putere ale noii construcţii mondiale să fie Rusia. Noi am depăşit faza de tranziţie a perioadei post-sovietice. Avem nevoie de o nouă schimbare. Aşa a fost în 2000, aşa este şi acum, doar principiile şi priorităţile sunt altele.”  – Vladimir Putin – Februarie 2012

Politica externă a FR – vectori, principii, instrumente

Federaţia Rusă şi-a structurat întotdeauna politica externă pe cinci mari linii directoare de acţiune: două din ele vizează relaţia cu Occidentul: Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană – fiind de altfel şi cele mai vizibile în ultimii douăzeci de ani. Celelalte trei au ca ţintă Asia de Est/Orientul Îndepărtat şi în principal China, Orientul Apropiat şi fostele state ex-sovietice, adică Vecinătatea Apropiată. Un instrument care s-a dovedit redutabil: resursele şi politica energetică şi două principii de acţiune: unilateral şi multilateral. La nivel declarativ oficialii Federaţiei Ruse susţin linia multilaterală în luarea deciziilor. De altfel în conformitate cu Recomandarea Parlamentului European din 2 aprilie 2009 adresată Consiliului privind noul acord UE – Rusia, principalul document care reglementează politica internaţională a statului rus conţine prevederi clare în acest sens. Oficial “Rusia va continua să insiste asupra începuturilor multilaterale în afacerile globale şi formării unei asemenea arhitecturi a relaţiilor internationale, care să-şi aibă baza în recunoaşterea de către comunitatea internaţională a principiilor indivizibilităţii securităţii în lumea modernă, reflectându-i diversitatea acesteia”. Dar în acelaşi timp putem observa că utilizarea multilateralismul în relaţiile diplomatice de către Federaţia Rusă este mai degrabă un principiu opţional. (Textul integral al analizei poate fi accesat aici).