Cooperarea Rusia – UE între deziderate şi realităţi concrete

La sfârşitul lunii mai, la Rostov pe Don vor avea loc lucrările unei noi reuniuni la vârf între reprezentanţii Rusiei şi cei ai Comunităţii Europene. Summit-urile Rusia-UE sunt organizate de două ori pe an – o dată în Rusia şi o dată în ţara care deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. Ultimul summit a avut loc în Suedia, în noiembrie 2009, când Rusia şi oficialii UE s-au concentrat asupra schimbărilor climatice, eforturile de a depăşi consecinţele crizei creditelor la nivel global şi problema aprovizionării cu energie a Europei. De pe agenda actualei reuniuni nu vor lipsi discuţiile privind noul cadru normativ care va reglementa relaţiile dintre cele două părţi. Potrivit ministrului de externe al Rusiei, Serghei Lavrov: „Kremlinul vede în Parteneriatul pentru Modernizarea o parte importantă a cooperării bilaterale. Acest concept de parteneriat pentru modernizare a fost discutat şi aprobat anul trecut, la Summit-ul anterior Rusia-EU de la Stockholm, şi au fost demarate discuţii cu partenerii noştri din Uniunea Europeană cu privire la modul în care putem obţine progrese concrete pe agenda noastră comună”. De asemenea, diplomatul rus a menţionat că: “Forma de bază a viitorului parteneriat a fost deja conturată – de aici încolo ne propunem să acordăm prioritate problemelor mai concrete şi semnificative ale domeniilor de colaborare, aceasta însemnând economie, probleme sociale, educaţie, ştiinţa, tehnologie, inovaţie, guvernare, administraţie şi justiţie”.

Uniunea Europeană este principalul partener comercial-economic al Federaţiei Ruse, iar Federaţia Rusă deţine primul loc în lista furnizorilor  de gaze naturale spre UE şi locul doi la capitolul livrărilor de petrol. În prezent cooperarea bilaterală între Rusia şi Uniunea Europeană se bazează pe un parteneriat extins şi Acordul de cooperare din iunie 1994, încheiat între Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Federaţia Rusă, pe de altă parte. Cel puţin aşa arată lucrurile teoretic. Faptic, realitatea e ceva mai complicată. Pentru că deşi formal vorbim de o relaţie bilaterală, documentul în cauză, intrat în vigoare la finele lui 1997, include în prezent dinspre partea UE un număr de 29 de persoane juridice internaţionale, mai multe ţări devenind membre ale Comunităţii Europene după 1997. În plus, trebuie avut în vedere că Acordul din 1994 a fost convenit şi semnat la un moment în care Occidentul încă se dovedea euforic faţă de încheierea Războiului Rece şi dispariţia ameninţării de expansiune a comunismului sovietic. Acum, situaţia s-a cam schimbat: având în vedere numărul crescut de state membre UE, principiul consensului utilizat în încheierea acestor acorduri e mai greu de pus în practică, iar repetatele crize ale gazului şi conflictul cu Georgia şi-au lăsat amprenta negativă asupra climatului de negociere, un climat nu foarte favorabil pentru Rusia. Şi chiar dacă acordul în curs urmează să fie înlocuit de un nou cadru juridic, lucrurile nu se vor simplifica prea mult. Avem în vedere faptul că în interiorul UE atitudinea faţă de Rusia este extrem de diversă. Din iunie 2008, când au început negocierile privind un nou acord UE-Rusia, progresele nu au lipsit, dar ar fi impropriu să spunem că au înţelegerile au decurs fără impedimente. După prima rundă de negocieri din iulie 2008, discuţiile au înregistrat un declin ca urmare a conflictului ruso-georgian. Reluarea negocierilor a fost sub aşteptările ambelor părţi, chiar dacă nu a lipsit susţinerea prietenilor declaraţi ai Rusiei, Germania, Franţa şi Italia. Iar lansarea proiectului preconizatei Uniuni vamale Rusia-Belarus-Kazahstan a semănat şi mai multă neîncredere privind intenţiile părţii ruse. Tensionarea relaţiilor survine şi atunci când este pusă în discuţie aderarea Rusiei la OMC. Mai mult, UE şi Federaţia Rusă au făcut o serie de angajamente privind drepturile omului şi standardele democratice, în special în cadrul Consiliului Europei şi OSCE, însă până la respectarea acestor standarde în Federaţia Rusă mai e cale lungă. Noul cadru juridic se doreşte a fi un tratat complet la scară internaţională, un parteneriat cu multiple faţete în următoarele domenii: politică (“dialog politic”), schimburile comerciale, cooperarea în afaceri şi investiţii, inclusiv stabilirea şi funcţionarea societăţilor; sunt vizate şi serviciile transfrontaliere, în special în transport şi comunicaţii; libera circulaţie a capitalurilor, serviciilor financiare şi plăţile; sfera socială; probleme de concurenţă, protecţia proprietăţii intelectuale; cooperarea industrială şi economică; serviciile vamale, de protecţie a drepturilor consumatorilor, ştiinţă şi tehnologie, cultura, educaţia, agricultura, energia, mediul înconjurător; şi desigur, armonizarea legislaţiilor. Adică toate acele domenii menite să apropie Rusia de standardele UE şi să contribuie la crearea unui spaţiu economic comun. Potrivit analiştilor, viitorul acord de parteneriat este mai mare în ierarhia acordurile încheiate de UE cu ţările terţe, prevederile sale depăşind cu mult un simplu acord comercial sau economic. “Parteneriat” poate fi înţeles aici ca o colaborare extinsă, bazată pe obiective comune şi principii menţionate în preambulul la acord, inclusiv democraţia, drepturile omului, statul de drept, o economie de piaţă liberă.

Analizând însă lucrurile mai în amănunt, se poate observa că de multe ori atât obiectivele cât şi viziunea celor două părţi sunt sensibil diferite. Vedem astfel că Acordul de cooperare din 1994 conţine multe dispoziţii generale referitoare la valorile liberale şi umanitare, fără a avea însă caracter obligatoriu. În noul parteneriat strategic bazat pe interese comune într-un spaţiu comun, UE ar dori ca reglementările să fie stipulate până la cel mai mic detaliu. Rusia, la rândul său, pe bună dreptate, manifestă temeri faţă de dispoziţiile obligatorii, care din punctul de vedere al Moscovei ar genera rezultate pozitive minime – mai ales că o parte din ţările noi membre au avut şi au o atitudine rezervată faţă de cooperarea cu Rusia. Energia rămâne factorul de bază privind interdependenţa dintre UE şi Rusia. Dar viziunea părţilor diferă cu privire la natura şi esenţa modului în care această interdependenţă ar trebui să fie codificată în acordul lor partenerial. Iar faptul că Rusia a preferat şi a reuşit să îşi asigure parteneriatele pentru North şi South Stream prin înţelegeri bilaterale directe este edificator. Accesul la infrastructura de transport a combustibililor, cine şi în ce măsură investeşte aici e un alt punct nevralgic. De fapt, în general, este explicabilă preferinţa Rusiei de a opta pentru acorduri directe comerciale, şi nu doar când vorbim de combustibili. Radiografiind succint vom vedea că însăşi ţările membre ale Uniunii preferă acest tip de abordare atunci când negocierile le avantajează, dar apelează la presiuni din partea comunităţii extinse când nu deţin suficiente atuuri.

Ca şi în domeniul energiei, capacităţile de tranzit din Rusia constituie un factor de securitate şi un punct important de discuţie. Rusia ar putea cere UE, în schimbul eliminării taxelor de survol trans-siberian, soluţionarea problemei de tranzit din zona Kaliningrad, la graniţa cu Lituania şi Polonia şi, desigur, liberalizarea regimului de vize, în general. Prim-ministrul Vladimir Putin consideră că „liberalizarea regimului vizelor între Rusia şi UE ar facilita contactele între cetăţeni şi ar crea un spaţiu unic european umanitar”. La finele întâlnirii cu cancelarul Austriei, Werner Faymanom şi a semnării acordului pentru South Stream, întrebat şi despre posibilitatea de eliminare a regimului de vize între UE şi Rusia, premierul rus a subliniat faptul că această chestiune a fost discutată în mod activ atât cu o serie de ţări europene individual, cât şi, în general, cu Uniunea Europeană, menţionând că “părţile au făcut deja mulţi paşi înainte în această problemă”.

Şi nu lipsit de importanţă, că deşi se discută despre un Parteneriat pentru Modernizare, în Rusia nu există încă o strategie coerentă a modernizării, mai ales în  domeniile drepturilor omului şi combaterii crimei organizate. La nivelul libertăţilor civile, în Rusia există diferite „grade de libertate”. Birocraţia rusă se bucură de cel mai mare grad de libertate. Ea poate chiar sabota politica prezidenţială, în unele situaţii. Până acum, însă, atitudinea administraţiei de la Kremlin a fost ambivalentă, semn că încă nu se doreşte reformarea radicală a acestei categorii administrative. Este de presupus că UE va încerca să folosească noul acord pentru a impune Rusiei respectarea angajamentelor sale privind “democratizarea societăţii” şi drepturile omului, aspecte prevăzute şi în Acordul în curs, dar tratate superficial de către Bruxelles, în ciuda numeroaselor sesizări privind încălcarea drepturilor omului sau presiunile asupra mass-media şi restricţionarea dreptului de liberă exprimare. Au existat chiar voci care au acuzat Rusia că nu este interesata de accelerarea negocierilor pentru un nou acord cu UE, mulţumindu-se cu o situaţie care îi permite anumite derapaje de la canoanele democraţiei. Mai ales că Acordul din 1994 – pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia – a arătat că este adecvat pentru dezvoltarea cooperării reciproce, chiar dacă parametrii şi condiţiile nu au fost tocmai ideale.

Potrivit Raportului Comisiei Europene, în anul 2009 au existat patru runde de negocieri şi s-au înregistrat unele progrese, chiar dacă discuţiile au fost afectate oarecum de o serie de măsuri protecţioniste ale guvernului rus, confruntat la rândul său cu serioase probleme ca urmare a crizei financiare mondiale. „A fost stabilită o Foaie de parcurs pentru perioada 2009 – 2011 şi s-a ajuns la un acord comun asupra mai multor probleme aflate în discuţie. Unele domenii urmează să fie discutate pe viitor. Astfel discuţiile vizând sistemul de sănătate vor avea loc pentru prima dată în 2010” se arată în documentul menţionat. Progresele se lasă aşteptate şi în discuţiile privind ocuparea forţei de muncă şi politicile sociale. Deşi ocuparea forţei de muncă şi sistemul de sănătate nu sunt în mod formal acoperite de negocierile privind reglementările pentru Common European Space, importanţa acestor probleme la crearea unui spaţiul economic comun deplin funcţional şi global de dezvoltare a economiilor UE şi Rusiei impune discutarea şi a acestor aspecte. La capitolul progrese, Raportul Comisiei Europene menţionează finalizarea unui proiect lansat în 2006 privind modernizarea sistemului de tranzit vamal (TACIS AP2004). Prin intermediul acestuia sistemul de tranzit vamal al Federaţiei Ruse va fi complet informatizat şi mult mai apropiat cu cel din UE. Analiza rezultatelor este în curs de desfăşurare şi alinierea legislaţie ruse cu prevederile Convenţiei privind regimul de tranzit comun a început. Rezultate pozitive au fost obţinute şi în domeniul financiar bancar. Privitor la protecţia mediului înconjurător, Rusia a anunţat că este dispusă să se angajeze la o reducere a gazelor cu efect de seră cu 20-25% până în 2020.

Pe lista parteneriatului Rusia – UE se află şi o strategie comună de securitate. Deşi în primă instanţă iniţiativa preşedintelui Medvedev a fost trecută uşor cu vederea, partenerii europeni par în ultimul timp ceva mai deschişi la discuţii pe această temă. Acesteia i se adaugă o serie de probleme comune ambelor părţi, cum ar fi schimbările climatice, traficul de droguri şi de fiinţe umane, proliferarea crimei organizate, lupta împotriva terorismului, neproliferarea armelor nucleare şi problema iraniană, procesul de pace din Orientul Mijlociu. Iar dacă privind procesul de pace din Orientul Mijlociu opiniile par să se fi armonizat, în problema iraniană părţile încă se află pe poziţii net diferite în pofida ralierii Moscovei la nivel declarativ.

Desigur, ţinând cont de dinamica evenimentelor (un exemplu sunt schimbările survenite în relaţiile dintre Rusia şi Polonia, respectiv Ucraina), putem anticipa fără a greşi că în timp percepţiile despre Rusia şi UE se vor schimba, cu siguranţă, de ambele părţi. Iar un parteneriat strategic pare a fi singura formă de cooperare avantajoasă atât pentru Rusia cât şi pentru Uniunea Europeană. Ceea ce este încurajator, remarcă analiştii politici, este faptul că Rusia se află într-un proces de schimbare benefic cooperării. Construirea treptată a unei alianţe strategice între Rusia şi Uniunea Europeană trebuie să fie un punct de referinţă general strategic pentru Rusia şi unul de maximă importanţă pentru UE. În plus, unul din obiectivele prioritare pentru Rusia acum este de a depăşi imaginea constantă de sperietoare, mai ales pentru vecinii săi europeni. Tragedia de la Smolensk a arătat Poloniei (şi Europei) o altă faţă a Rusiei. Dacă a fost doar o reacţie emoţională contextuală sau nu, rămâne de văzut.

Published : CADRAN POLITIC REVIEW, May 2010

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s