Interese comune, dar prioritati diferite si optimism moderat/resetat

RUSSIA-US-PUTIN-OBAMAInterese comune, dar prioritati diferite si optimism moderat pare sa fie atributul evenimentelor aflate în topul agendei internationale a acestei saptamani. Mai exact, e vorba de vizita presedintelui USA, Barack Obama, la Moscova (6 – 8 iulie) si lucrarile Summitului G8 (8 – 12 iulie, L’Aquila, Italia).  Pregatita pana la nivel de detaliu, prima vizita oficiala a presedintelui Obama în Rusia a continuat eforturile de „resetare” a relatiilor bilaterale dintre cele doua puteri. La Moscova, Obama a avut convorbiri cu presedintele Dmitri Medvedev si premierul Vladimir Putin, cu reprezentanti ai mediului de afaceri, ai institutiilor neguvernamentale, dar si cu fostul lider Mihail Gorbaciov. Tonul declaratiilor – optimism moderat/resetat. Obiectivul principal al discutiilor a vizat reducerea arsenalelor nucleare si stabilirea bazelor pentru un nou acord, pana în decembrie cand expira tratatul START 1. Cei doi preşedinţi au semnat acordul preliminar pentru noul tratat. Acesta ar stipula reducerea focoaselor nucleare sub plafonul actual (între 1500 si 1650 de unitati); însa ramane deschisa problema spinoasa a amplasarii Scutului antiracheta al SUA in Europa, subiect asupra caruia Rusia pare decisa (cel putin prin vocea premierului Putin) sa nu faca nici un compromis. Pe agenda convorbirilor s-au aflat si alte subiecte-cheie ale relatiilor bilaterale si internationale, respectiv criza economica, conflictul din Afghanistan, amenintarile nucleare ale Coreei de Nord si Iranului. Însa stabilirea unei relatii pragmatice de cooperare US – Rusia nu pare sa dea rezultatele scontate deoarece, desi ambele parti vorbesc aceeasi limba a intereselor comune (neproliferarea nucleara, lupta contra terorismului, crimei organizate si drogurilor, depasirea crizei economice etc.), prioritatile lor în politica externa sunt însa net diferite.  În plus, pretinsa logica a razboiului rece, de care partile se acuza reciproc (Vladimir Putin a facut-o la Forumul de la Davos, iar recent Obama a tintit aceeasi acuza catre premierul Putin), e în fapt fatada în spatele careia stau reconfigurarea sferelor de influenta si interesele economice pe care cele doua puteri le vizeaza separat. Mai mult, chiar daca perceptia rusilor asupra Americii s-a îmbunatatit substantial dupa alegerea lui Obama (de la 23 la 46%, conform Vitsiom), premierul rus Vladimir Putin are în continuare un rol central si determinant în politica Rusiei, încrederea si popularitatea sa mentinandu-se chiar în conditiile crizei. Astfel ca declaratia presedintelui Obama ar putea fi perceputa drept o încercare fatisa de divizare a puterii bicefale a Moscovei. Si o strategie riscanta pentru Washington, raspunsul cu diplomatica ironie a premierului rus („Stau ferm pe ambele picioare si privesc spre viitor”) fiind edificator. Prefatat de ample proteste (desi Italia a suspendat temporar Acordul Schengen tocmai pentru a preveni astfel de incidente), Summitul G8 (Canada, Franta, Germania, Italia, Japonia, Rusia, Anglia si USA) de la L’Aquila (capitala regiunii Abruzzo) va aborda criza economica globala, siguranta hranei, lupta împotriva schimbarilor climatice si comertul international. [more…]

Publicat in Top Business, nr. 773, 9 – 22 iulie 2009

One response to “Interese comune, dar prioritati diferite si optimism moderat/resetat

  1. Can you translate in english ? With PC translate is hard to understand…TK !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s