Ziua aniversară a preşedintelui Medvedev – o duminică neagră

Şi Rusia a avut duminica sa neagră. Un avion Boeing 737 s-a prăbuşit în apropierea oraşului rus Perm, din zona munţilor Urali. Avionul efectua un zbor intern pe linia Moscova – Perm. Toţi cei 82 de pasageri şi 6 membrii ai echipajului au decedat. Astfel că aniversarea celor 43 de ani ai preşedintelui Medvedev a devenit un subiect secundar pentru presa din Rusia, şi atunci asociat catastrofei aviatice.
***
*

Cu ceva timp în urmă, pe măsură ce treceam în revistă o listă de site-uri prezidenţiale, my goblin (un spiriduş obraznic, dar înţelept) clătina alene din cap şi şoptea “neplăcut job să-ţi începi ziua trimiţând sau primind condoleanţe”.
Ei, aş, l-am contrazis gândind că oricum avantajele unui astfel de job compensează din plin neplăcerile sezitate de micul meu confident. Azi sunt nevoită să-mi recunosc superficialitatea. Mai ales că se poate şi mai rău. Se poate ca de ziua ta să primeşti sincere condoleanţe la pachet cu urări de bine. Ceea ce, oricum am întoarce-o pe toate părţile, tot macabru sună. Nu ştiu cum e să-ţi începi ziua aniversară cu o tragedie aviatică cu 88 de morţi, din care şi un consilier prezidenţial, colonel general Gennady Troshev…
…dar pot intui şi cred că într-o astfel de zi nici un avantaj ce ţine de funcţia prezidenţială nu poate compensa…dacă greşesc cumva, erare humanum est.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s