Medvedev şi coşmarurile economiei ruseşti

Recent, presedintele rus Dmitri Medvedev, în cadrul unei intalniri cu investitorii din sfera intreprinderilor mici si mijlocii, a avut un discurs pe care media internationala la catalogat imediat ca un “atac la Putin”. Însă, de la faptul remarcat de revista Forbes că presedintele Medvedev n-a mai prea fost vazut în compania premierului Putin şi până la a titra că “luna de miere a celor doi s-a încheiat” (potrivit unei publicaţii new yorkeze) e cale lungă. Aş remarca faptul că tânărul ţar a făcut respectiva declaraţie în contextul atât de mediatizat al luptei împotriva corupţiei, anunţată ca şi obiectiv major în momentul întronării la Kremlin şi unde deocamdată nu sunt semne de schimbare (de unde şi necesitatea unei atitudini mai intransigente măcar la nivelul discursului). La acestea as adăuga un mic “amendament”: Medvedev nu doar că n-a prea fost văzut în compania mentorului său (şi la recentele funeralii ale scriitorului A. Soljenitin, cei doi au fost prezenţe separate), pur si simplu n-a fost vizibil în plan extern, cu exceptia poate a Summitului G8. Astfel că declaratia presedintelui de la Gagarin – Smolensk poate fi un semnal adresat silovikilor din jurul lui Putin, dar la fel de bine poate fi doar o strategie de imagine. Şi care a prins la publicaţiile din exterior.
P.S. Referitor la situaţia din Osetia de Sud, deşi am sperat într-o altfel de atitudine a preşedintelui Medvedev, azi am avut senzaţia de deja-vu a unui alt august. Premierul era acelaşi. Doar că locaţia era diferită: Cecenia. Dar despre acest subiect voi scrie mâine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s