Seminar pe tema “Micro si nanotehnologiile în industria chimicã si farmaceuticã”
Pe agenda manifestãrilor conexe ale Salonului EcoInvent s-au aflat si lucãrile Seminarului pe tema “Micro si nanotehnologiile în industria chimicã si farmaceuticã”, eveniment organizat de cãtre Institutul National de Cercetare-Dezvoltare (CD) pentru Microtehnologii – IMT Bucuresti, în colaborare cu IBD/GTZ – Program economic german pentru România, si gãzduit de Sala Senatului Universitãtii “Al. I. Cuza”. În cadrul seminarului au fost prezentate 7 comunicãri stiintifice precum si Programul CDI al Comunitãtii Europene – FP7 ce vizeazã valorificarea rezultatelor cercetãrii si oportunitãtile de promovare ale acesteia în Programul cadru 7 al CE. Conform precizãrilor fãcute de cãtre doamna Ileana Cernica, reprezentanta Centrului de Transfer Tehnologic pentru Microinginerie CTT Bãneasa: “Scopul acestui seminar a fost promovarea micro si nanotehnologiilor în domeniul industriilor traditionale. Pentru Iasi am ales industria chimicã si farmaceuticã deoarece aici existã unul dintre cei mai mari producãtori de medicamente din România, respectiv firma Antibiotice. Domeniul micro si nanotehnologiilor este unul cu un impact deosebit asupra vietii noastre. Se spune cã dupã dupã revolutia fierului, si ulterior a siliciului, acum urmeazã cea a nanotehnologiilor si nanomaterialelor. La aceastã editie au participat cercetãtori de o mare recunoastere nationalã si internationalã care au prezentat ultimele lor realizãri în domeniu, seminarul de la Iasi având cel mai înalt nivel stiintific dintre toate prezentãrile de pânã acum. Desi cercetarea româneascã în acest domeniu este recunoscutã si apreciatã în Europa, este foarte putin utilizatã în România. Acest fapt se datoreazã atât unei oarecare reticente cât si unei lipse de informare, aspecte pe care încercãm sã le combatem prin intermediul acestor întruniri. Iar rezultatele încep sã se vadã. Poate nu la modul spectaculos, dar se vãd si asta înseamnã cã demersurile noastre nu sunt inutile”. De asemenea, potrivit domnului Daniel Cosnitã, reprezentantul IBD/GTZ: “Seminarul de la Iasi s-a înscris în aria Salonului EcoInvent, dar în acelasi timp este parte componentã a unui proiect mai amplu care îsi propune de a aduce acest domeniu, destul de abstract, cât mai aproape de piatã, si sã vadã în ce domenii din industria româneascã au aplicabilitate micro si nanotehnologiile. Anterior au mai avut loc seminarii similare la Timisoara, pentru industria textilã, la Brasov, pentru industria lemnului si mobilei. La Iasi ne-am axat pe industria farmaceuticã, si urmeazã sã avem astfel de prezentãri la Constanta si Galati pe domenii ale industriei care sunt reprezentative pentru aceste orase”.”Având în vedere cã Iasiul este nucleul inventicii românesti, o manifestare de acest gen în cadrul EcoInvent, categoric este binevenitã. Tematica abordatã la acest seminar este de extremã actualitate pe plan mondial, iar la Iasi existã astfel de încercãri de cercetare si cred cã un schimb de experientã între specialistii de aici si cei din alte colturi ale tãrii este benefic. Din ce am citit si ce cunosc, nanotehnologiile sunt un domeniu de vârf si într-un viitor chiar foarte apropiat cred eu cã si firmele românesti vor adopta implementarea unor astfel de tehnologii, a le utiliza si a exporta rezultatele cercetãrii românesti în domeniu, aceasta având potentialul necesar. Prin abordarea unui domeniu de vârf se poate depãsi stadiul actual al industriei actuale românesti si a se ajunge la acea mult doritã competitivitate internationalã” ne-a declarat dipl. ing. Radu Grigore Grosu, directorul Parcului Tehnopolis din Iasi, la finalul acestei manifestãri.
de Gabriela Ionita

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s