EcoInvent 2007 (II)

Inventii ce vor fi prezentate în cadrul Salonului EcoInvent 2007 – II

Scoala ieseanã de inventicã îsi va arãta roadele si la editia din acest an a Salonului International EcoInvent (29 mai – 2 iunie 2007), gãzduit de Sala Pasilor Pierduti a Universitãtii “Al. I. Cuza” din Iasi. Alãturi de nume consacrate ale inventicii iesene, la Salon vor fi prezenti si tineri inventatori, aflati acum la primele competitii importante din domeniu. În calitate de partener al Societãtii Inventatorilor din România în organizarea acestei manifestãri, sãptãmânalul Top Business va continua sã vã prezinte în avanpremierã unele dintre inventiile de succes ce vor putea fi vãzute la Standurile EcoInvent.
Avertizor pentru radiatii neionizante (UV, IR)

Aparatul, conceput de un tânãr inventator iesean, drd. ing. Marius Teliscã, este destinat uzului personal în vederea avertizãrii asupra momentului depãsirii unor praguri critice ale intensitãtii radiatiilor ultraviolete si infrarosii generate de soare. Ca urmare a distrugerilor cauzate stratului de ozon si a intensificãrii activitãtii solare, nu de putine ori specialistii au lansat avertismente privind efectele nocive datorate expunerii la soare, fãrã a se preciza însã cu exactitate când aceasta devine periculoasã pentru organismul uman. Cu alte cuvinte, aparatul inventatorului iesean ar trebui sã devinã un accesoriu nelipsit din geanta de plajã, acesta având capacitatea de a mãsura cu exactitate nivelul de radiatii ultraviolete si infrarosii, si de a avertiza sonor atunci când nivelul acestora depãseste pragul admis si devine periculos pentru sãnãtatea organismului nostru. Sunt cunoscute aparate care mãsoarã intensitatea radiatiilor UV, folosind pentru aceasta fotodiode specializate în acest domeniu de lungime de undã, rezultatul mãsurãrii fiind afisat digital pe un ecran cu cristale lichide. De asemenea, este cunoscutã metoda de mãsurare a radiatiei IR care determinã de fapt temperatura unei suprafete expuse utilizând termometre rezistive sau cu elemente semiconductoare. Conform celor precizate de autorul inventiei, “aceste aparate prezintã o serie de dezavantaje, cum ar fi: fiecare mãsoarã un anumit tip de radiatii, expunerea la soare deterioreazã afisajul digital si este necesarã verificarea repetatã a valorilor afisate deoarece acestea nu emit semnale sonore de avertizare la depãsirea pragurilor critice de intensitate pentru radiatiile UV si IR”, dezavantaje care sunt înlãturate de avertizorul în cauzã. Avertizorul de radiatii neionizante rezolvã problema acestor dezavantaje, prin aceea cã este format din douã circuite electronice (unul pentru radiatia de tip UV si celãlalt pentru radiatia IR), care sunt programate electronic ca la o anumitã intensitate periculoasã pentru expunerea la soare sã emitã semnale intermitente audio de frecvente diferite, în functie de radiatia a cãrei nivel critic a fost depãsit. Potrivit celor declarate de Marius Teliscã, aparatul conceput de el prezintã urmãtoarele avantaje: avertizeazã sonor prin semnale audio diferite atingere pragurilor critice pentru radiatiile ultraviolete si infrarosii, astfel cã nu este necesar sã verificãm repetat afisajul digital, protejând astfel persoanele expuse la soare de insolatie si de actiunea nocivã a radiatiilor UV (principal factor în aparitia cancerului de piele). Poate fi utilizat ca “accesoriu” la plajã, dar mai ales de cãtre persoanele care prin natura profesiei lucreazã în aer liber, sub actiunea directã a razelor solare. În plus, pretul de cost al unui astfel de aparat este scãzut, comparativ cu cel al aparatelor existente, iar beneficiile aduse prin protejarea organismului uman de radiatiile neionizante recomandã inventia tânãrului iesean ca pe o posibilã investitie de succes.
Barcã cu ecomotor

Conform reglementãrilor în vigoare ale Comunitãtii europene privind protectia mediului, pe luciul de apã al amenajãrilor piscicole este interzisã folosirea motoarelor termice pentru propulsia bãrcilor. Aceastã interdictie este motivatã de faptul cã toate motoarele termice eliminã gazele arse în apa lacului, fiind astfel afectat echilibrul biologic. La aceasta se adaugã poluarea sonorã, majoritatea motoarelor de barcã fiind mari generatoare de zgomot, care la rândul sãu poate perturba ecosistemul.Cunoscutul inventator iesean Emil Braharu vine la editia din acest an a Salonului EcoInvent cu o noutate tehnicã ce constã în crearea unui motor de barcã actionat electric. Deosebirea de alte motoare de acelasi tip este dacã “de cresterea de randament cu circa 30% prin intubarea elicei si schimbarea sensului de mers prin rotirea motorului cu 180” dupã cum precizeazã autorul. Comenzile si sistemul de prindere e adaptat dupã motoarele amovile existente, alimentarea motorului fãcându-se la 12 V de la un grup de baterii de 180 Ah, asigurând o autonomie de minimum 8 ore, la o vitezã de 20-30 km/h.Potrivit documentatiei de brevetare, propulsorul electric este confectionat dintr-un electromotor de automobil Dacia, recuperat de la casare, având elicea adaptatã în raport cu turatia si puterea motorului. Grupul de baterii poate fi reîncãrcat periodic de la reteaua electricã, iar în locurile izolate unde acest lucru nu este posibil, reîncãrcare se poate face de la un motogenerator sau un grup de celule fotovoltaice, chiar în momentul deplasãrii. Potrivit autorului inventiei, “actualul ecomotor se aflã în teste de functionare de doi ani, în prezent fãcându-se defalcarea tehnologicã pentru fabricatia de serie. Am realizat aceastã inventie atât pentru piscicultorii români care vor trebui sã se adapteze la cerintele europene privind protectia mediului, dar cred cã la fel de binevenitã va fi si pentru dotarea bãrcilor din rezervatia Deltei Dunãrii”.
Vâsle ergonomice din materiale compozite

În ceea ce priveste preocuparea constantã a inventatorului Emil Braharu pentru asocierea de diverse materiale compozite în cadrul unei noi tehnologii fiabile, domnia sa, împreunã cu inventatorul George Buruianã, au realizat si un nou tip de vâsle pentru dotarea bãrcilor, si care deja se aflã în productie de serie la Constructii Inventica SRL Iasi. Din declaratiile autorilor am retinut cã “în prezent, vâslele pentru bãrci se confectioneazã în mare parte din lemn sau plastic. Conform reglementãrilor Registrului Naval Român, cerinta de bazã în acest domeniu este flotabilitatea pozitivã a vâslei, care sã poatã permite recuperarea acesteia dacã accidental a fost scãpatã în apã. În scopul fabricãrii industriale a vâslelor de diferite tipuri si mãrimi, prin asocierea de diverse materiale compozite si adoptarea unei tehnologii ce se preteazã fabricatiei în serie, am obtinut un nou tip de vâsle nescufundabile, ergonomice si fiabile chiar si dupã o perioadã lungã de timp”. Potrivit documentatiei de fabricatie, pana vâslei este turnatã în matritã din coremat si rãsini poliesterice, având încastratã din turnare coada vâslei din duraluminiu (folosit în industria aviaticã), iar opritorii de furgheti si mânerele sunt din polietilenã injectatã la cald în matritã. Tehnologia utilizatã permite fabricarea diferitelor tipuri de vâsle, atât pentru ambarcatiuni de salvare sau agrement, bãrci de pescuit, dar si pentru diferite tipuri de ambarcatiuni sportive.

Gabriela Ionita

http://www.topbusiness.ro/romania/news/article/Inventii+ce+vor+fi+prezentate+%EEn+cadrul+Salonului+EcoInvent+2007+-+III.html

Arta plastica

“Exercitii de fidelitate”

Volumul “Exercitii de fidelitate – Eseuri, portrete, vernisaje”, apãrut recent la Editura Art XXI Iasi si semnat de cunoscutul critic de artã Valentin Ciucã, propune publicului cititor un interesantã incursiune în “viata cetãtii culturale a românilor”, Iasiul, mai exact în acea parte care a definit si continuã sã defineascã apreciata sau contestata, dar niciodatã ignorata scoalã de picturã ieseanã. Cele peste 600 de pagini ale cãrtii reusesc sã contureze un spatiu cultural unic, fidel traditiilor temeinic conturate de cãtre “zugravii de subtire”, cum erau denumiti pictorii veacului al XIX-lea, baza pe care s-au grefat tendintele moderne si postmoderne ale artei plastice. Chiar dacã în “Exercitii de fidelitate” textele se referã sau pornesc de la evenimente culturale din perioada 2000 – 2006, eruditia autorului si cursivitatea scrierii, nealteratã de necesare trimiteri la un cadru mai larg, fac din lecturarea acestei cãrti un amplu si binevenit “exercitiu de istoria artei”. Pentru coperta volumului, autorul a ales un tablou al pictorului Manuel Mãnãstireanu, o viziune (dupã celebrul portret al lui Tonitza) a artistului universal, netributar unui timp sau spatiu anume, ci doar valorii operei sale. Oricare din artistii care se perindã prin paginile acestui substantial volum s-ar putea regãsi în imaginea de pe copertã. Însã la fel de bine, penelul/toc din mâna acestuia ne poate sugera intentia autorului de a rãmâne obiectiv si impartial, în analiza sa. Conform precizãrilor fãcute în Cuvântul de deschidere de pe coperta acestui volum, acad. Constantin Ciopraga recunoaste cã autorul “se înscrie în categoria personalitãtilor polivalente” si cã “oricine se poate împãrtãsi din stiinta si rafinamentul sãu în materie de Frumos”. De asemenea, acad. Al. Zub mãrturiseste cã: “Dintre criticii de artã care s-au impus în ultimele douã decenii, Valentin Ciucã se distinge prin amplul evantai de preocupãri legate de creatiile românesti în contextul universal”. De remarcat cã Valentin Ciucã nu pãcãtuieste, asemeni altor confrati, printr-un expozeu excesiv academic. Dimpotrivã, o oarecare lejeritate a discursului narativ, datoratã probabil apelãrii si la latura afectivã a memoriei, la care se adaugã intarsii spirituale si tuse fine de umor, fac din volumul “Exercitii de fidelitate” o incursiune care nu poate decât sã ne îmbogãteascã cultural si spiritual.
Top Business: – Recenta dumneavoastrã carte, dincolo de mozaicul cromatic si afectiv, conturat de atmosfera intimã a atelierelor de creatie, de cea festivã a vernisajelor, de diversitatea artistilor “prinsi în obiectiv”, pune în discutie un concept care poate pãrea cel putin ciudat, dacã nu desuet, fidelitatea în artã. Într-un secol în care totul se consumã cu o mare rapiditate, inclusiv arta, mai putem vorbi de fidelitate ?

Valentin Ciucã: Privitã ca o formã de neo-barbarie, cultura post-modernã, cu ale sale tendinte de integrare si globalizare, are modurile sale de expunere si asimilare. Noutatea pare mai degrabã o isterie mediaticã si manipulatoare. Uneori, în artã, impostorii sunt foarte convingãtori, în timp ce artistii autentici au sfiala propriilor incertitudini. Dar, sigur cã putem vorbi de fidelitate. Fidelitatea în artã se construieste în timp, timp care, la rândul sãu, stim cã este cel mai feroce critic de artã. Prezentul volum se constituie într-un exercitiu de admiratie fatã de Ion Irimescu, un remarcabil personaj care circulã prin carte, si sfârseste printr-un exercitiu de fidelitate. Spun exercitiu de fidelitate pentru cã multi oameni se declarã iubitori de artã, dar putini rãmân fideli cu adevãrat. Adevãrata degustare a artei nu se poate face pe fugã. Eu socotesc cã si în raporturile pe care trebuie sã le avem cu arta, dincolo de admiratie, fidelitatea este superioarã si mai rafinatã, pentru cã fidelitatea este echivalentã cu respectul. Trecând din prima fazã de entuziasm, când lucrurile se mai aseazã si gândurile se ordoneazã, dincolo de reactia de tip afectiv, intervine respectul pe care trebuie sã-l dovedesti fatã de valorile autentice din toate timpurile.

T.B.: Cine sunt partenerii discursului din “Exercitii de fidelitate” ?

V.C.: Oameni si artisti de exceptie, de a cãror companie din pãcate nu am putut sã mã bucur suficient de mult, de la Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Constantin Piliutã, la Ion Popescu – Negreni sau Ion Irimescu, mai cu seamã, pe care l-am cunoscut si de care am fost apropiat, dedicându-i chiar un album pe care îl socotea « o lucrare în care spiritul lui umanist se relevã în deplinãtatea sa». De asemenea, în carte se vor regãsi si acei artisti care au constituit nucleul strãlucit din anii `70, amintindu-i aici pe Dimitrie Gavrilean, Ioan Gânju, Ion Murariu, apoi cu cei care au venit ulterior, Liviu Suhar, Corneliu Ionescu, Valeriu Gonceariuc, Val Gheorghiu, artizani ai momentului de emancipare în raport cu buna traditie a Scolii de picturã iesene, sau mai tinerii Constantin Tofan, Eugen Mircea sau Dragos Pãtrascu, generatii succesive de artisti care aduc în discutie, pe de o parte, o revitalizare a mitologiei românesti, pe de altã parte, un sincronism fatã cu tendintele artei contemporane. Ei sunt elementul care face legãtura cu trecutul si prefigureazã ce se va întâmpla în zona modernã si post modernã. Nu sunt ignorati nici tinerii artisti aflati la primele aparitii pe simeze. Pentru cã orice comentator de artã care se respectã nu poate ignora valorile încetãtenite în mentalul colectiv, dar, în acelasi timp, poate deschide suficiente ferestre prin care omul de astãzi sã vadã cãtre ce se îndreaptã arta. Tendintele actuale sunt multiple, vorbim de un limbaj pictural în care constructia formelor si ideea de compozitie se subordoneazã gestului spontan, chiar improvizatiei.

T.B. Dupã exceptionalul album “Un secol de arte frumoase la Iasi”, apãrut în 2004, volumul de fatã vã legitimeazã încã o datã ca fiind fidel promovãrii patrimoniului de culturã al Iasiului.

V.C. Nu poti face ceva temeinic, dacã resorturile intime nu declanseazã starea de comuniune si comunicare cu cei despre care îti asumi responsabilitatea de a spune ceva adevãrat. Cineva, poate Dumnezeu, poate hazardul, a decis aceastã stare de comuniune între mine si acest oras, cu artistii, scriitorii, oamenii sãi de culturã, dar si cu întreaga sa încãrcãturã spiritualã. Cine se va învrednici sã parcurgã paginile acestei cãrti, va vedea cã dincolo de plãcerea sadicã a unora de a contesta valorile artistice iesene si chiar formula de “capitalã a culturii” atribuitã Iasiului, “Exercitii de fidelitate” reprezintã un argument cã lucrurile nu stau chiar asa, ci dimpotrivã, pe suportul de creativitate specific dintotdeauna Moldovei, existã suficiente resurse pentru a deveni un centru de interes si un centru de evaluare lucidã a noilor orizonturi care ne provoacã la fiecare pas. De aceea am zis cã trecerea de la admiratie la fidelitate, presupune o anume luciditate si detasare, absolut necesare în orice evaluare exigentã a orizontului artistic contemporan.

T.B.: S-au mai asezat lucrurile pe piata de artã a Iasiului?

V.C.: Nu cum erau altãdatã, pentru cã a fost fãrã îndoialã o astfel de piatã, chiar foarte valoroasã. Iasiul a avut si are, dupã cum bine se stie, redutabili colectionari. Dupã aceea, sã ne amintim cã au existat speculatii în zona artistilor boemi care erau dispusi, dupã o discutie spiritualã alãturi de un pahar de vin bun, sã-si dea cele mai reusite lucrãri. Iar acum, prin noile galerii, se reaseazã lucrurile în sensul în care fãrã îndoialã cã putem comenta si în termeni economici valoarea artisticã. Sigur, ea este prin natura ei inestimabilã, dar conventiile lumii în care trãim obligã si artistii sã intre în acest marketing cultural, absolut normal. Asa se întâmplã peste tot si cine doreste sã-si facã viata mai frumoasã, ambientul în care trãieste încãrcat de o anumitã spiritualitate, nu se poate lipsi de valorile artistilor, indiferent de tendintele artistului si optiunile consumatorului de artã. Ideea mea este cã nu noi colectionãm operele de artã, ci ele ne colectioneazã pe noi. În felul acesta existã, categoric, lucrãri de artã pentru sufletul fiecãruia.

Gabriela Ionita

http://www.topbusiness.ro/romania/archive/article/%26%238220%3BExercitii+de+fidelitate%26%238221%3B.html